duminică, 4 noiembrie 2018

ADA Popeasca pregătiri

Societatea Ecologică "BIOTICA"  în parteneriat cu EcoContact, cu suportul financiar al Programului de Cooperare Austriacă  lansează proiectul „Măsuri de adaptare și reziliență la schimbările climatice și dezvoltarea instituțională în Zona Ramsar „Nistrul de Jos” (2017-2021)”. Proiectul are drept scop să asigure funcţionalitatea pe termen lung a Zonei Ramsar „Nistrul de Jos” prin îmbunătăţirea condiţiilor de protecţie, măsurilor de adaptare şi rezilienţă la schimbările climatice a populaţiei din zonă. Deasemenea, proiectul vine în susiţinerea creării Parcului Naţional „Nistrul de Jos” şi valorificarea potenţialului turistic al acestuia.
Programul de Cooperare Austriacă pentru Dezvoltare sprijină țările din Africa, Asia, Europa de Sud Est și Est, precum și Caraibe în dezvoltarea lor durabilă. Agenția de Dezvoltare Austriacă (ADA), este unitatea operațională a programului.
Pregătirea materialului săditor pentru efectuarea plantărilor pe cele 15 ha din cadrul localității s. Popeasca, r. Ștefan Vodă.
Pregătirea finală a terenului.











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu