luni, 12 martie 2012

Întrebare

Mai mult de un an de zile se vorbește pretutindeni, dar absolut oriunde, chiar și acolo unde nu ar fi cazul, că sistemul cel mai ineficient pentru atingerea scopului căruia îi servește, în Republica Moldova este...
În discuții cu colegii și prietenii,au spus  unanim - sistemul judecătoresc.
Dl Nicolae Timofti este o persoană cu calități multiple, care este în drept să pretindă la funcția de Președinte a Republicii Moldova.
Personal susțin această candidatură ca fiind una din cele mai bune.
Ceea ce nu pot accepta categoric, este că acest sistem a rămas acel unic sistem care ne oferă soluția și unicul candidat pentru funcția de Președinte.
Păcat.
Apar foarte multe semne de întrebare, la care personal, am un răspuns care mie nu îmi convine.
Succes tuturor.
Să sperăm că va fi ales, dar nu cred.

Foto 2010

Complexul turistic Fazanul Argintiu de la Talmaza 

Vinărie privată s. Crocmaz

duminică, 11 martie 2012

Poze: turism receptor în sud-vestul republicii

Portul internațional Giurgiulești.
Prima poză este Terminalul de pasageri.
Pozele următoare sosirea unui grup de turiști germani.


Puțin discutăm, puțin mediatizăm și apoi uităm.

            Un an jumătate în urmă, au fost discuții intense privind salariile mari ale managerilor întreprinderilor de stat, privind diferența esențială dintre minimul și maximul salariilor primite de cetățeni, privind controlul exercitat insuficient din partea Agenției pentru Protecția Concurenței și alte subiecte cu adevărat importante pentru societate, dar și fiecare cetățean în parte.
            S-a discutat, s-a mediatizat, instituțiile mass-media și-au crescut audiențele binemeritat și cu toții am cam uitat!
            Pentru a reveni la unele subiecte discutate anterior și a interveni cu anumite propuneri, inclusiv, pentru a le îmbunătăți, propun spre examinare și discuții următoarea informație:

            Întru facilitarea procesului de inițiere a unor reforme complexe, avantajoase pentru toate părțile implicate în procesul guvernării și în mod prioritar pentru cetățenii Republicii Moldova, consider oportună prezentarea unor propuneri.
Astfel, pentru asigurarea la etapa actuală a unei stabilități în domeniul salaraizării, iar peste o perioadă mai îndelungată la achitarea pensiilor, precum și pentru a exclude discrepanța inechitabilă dintre cele mai mici și cele mai mari salarii și pensii din Republica Moldova, obținute în rezultatul depunerii unui efort similar, propun modificarea Legii salarizării nr.847 din 14.02.2002 și completarea art.11 cu un alineat nou, în următoarea redacție:
”Diferența maximă dintre cel mai mic și cel mai mare salariu din cadrul unității, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, nu poate fi mai mare de cinci ori.”.


Pentru a detensiona atmosfera existentă în societate, unde cetățenii își exprimă expres atitudinea negativă față de funcționarea sistemului autorităților administrației publice, cînd funcționarii publici din considerente lesne de înțeles, tacit au aceeași poziție privind autogestiunea autorităților administrației publice, care nejustificat beneficiază de avantaje financiare exagerate și nu permit funcționarea normală a respectivului sistem, este necesară: ”Excluderea desfășurării activității autorităților administrației publice în bază de autogestiune”.
Pentru asigurarea unei respectări elementare a drepturilor cetățenilor privind stabilirea tarifelor și constituirea unei garanții minime de protecție a concurenței, este necesară modificarea:
Legii nr.1103 din 30.06.2000 cu privire la protecția concurenței;
Hotărîrii Guvernului nr.905 din 28.07.2008 prin care a fost aprobat Regulamentul Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației, conform anexei nr.1;
Hotărîrii Guvernului nr.1511 din 31.12.2008 cu privire la aprobarea Regulamentului Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.
În actele normative nominalizate urmează de inclus: ”Verificarea de către Agenția Națională pentru Protecția Concurenței a deciziilor Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică și Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației privind acceptarea modificării tarifelor de către monopoliști sau agenții economici care dețin o poziție dominantă pe piață.”.
Modificările propuse sunt necesare, întrucît prevederile actuale, cum ar fi cele din Hotărîrea Guvernului nr.1511 din 31.12.2008,  pct.5 ”În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, Agenţia colaborează cu organul central de specialitate în domeniul energeticii, Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei, organul administraţiei publice centrale abilitat cu funcţii de protecţie a consumatorilor, ministerele şi alte autorităţi administrative centrale sau locale interesate şi cu societatea civilă.” și Hotărîrea Guvernului nr.905 din 28.07.2008, pct.4 ”În domeniile sale de activitate Agenţia colaborează cu organele centrale ale administraţiei publice şi alte autorităţi.”, asigură doar paravanul normativ pentru dările de seamă, rapoartele etc. autorităților publice respective și nu asigură, cum ar trebui, garantarea acestei colaborări.
Examinarea repetată în legislativ a acelorași subiecte cu același conținut examinate în executiv, contribuie la tergiversarea termenilor adoptării unor acte normative extrem de necesare pentru activitatea de întreprinzător. De aceea, este necesară modificarea capitoului 3 COMISIILE PARLAMENTULUI, Secțiunea întîi din Legea nr.797 din 02.04.1996 pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului și stabilirea obligației privind Participarea membrilor Comisiilor parlamentare la ședințele Grupului de lucru al Comisiei de Stat pentru reglementarea activității de întreprinzător, care se referă la domeniul lor de activitate”.
Pentru asigurarea unei interconexiuni a reprezentanților societății civile cu membrii Grupului de lucru și facilitarea schimbului informațional direct privind problemele existente în domaniul activității de întreprinzător, propun modificarea Hotărîrii Guvernului nr.11 din 19.01.2010 cu privire la crearea Consiliului Național pentru Participare și de stabilit obligația privind ”Participarea unor membri ai Consiliului Național pentru Participare, la ședințele Grupului de lucru, pentru prezentarea propunerilor consiliului, iar ulterior informarea acestuia despre rezultatele ședințelor Grupului de lucru.”.
Cu respect,
Gabriel MĂRGINEANU

sâmbătă, 10 martie 2012

 Două poze cu nepoțica Elena MĂRGINEANU.


Fiind departe la studii în Coreea de Sud, să nu uite că și acasă este destul de bine.


MULT NOROC !!!
Acasă în grădină.
Două poze de anul trecut.                                
În acest an va fi altfel.
Fiind departe de casă poți privi pozele din grădină și să te simți mai liniștit și sigur.
O idee năstrușnică pentru implementarea
unor proiecte de eficiență energetică în Republica Moldova

          Avem argumente pentru crearea diferitor autorități publice, dacă nu sunt suficiente, suntem destul de intelegenți să le găsim.
Dacă este necesar să lichidăm o autoritate publică avem suficiente argumente pentru aceasta, iar dacă nu le avem, deasemenea dispunem de capacitatea să le găsim.
Majoritatea acestor argumente își au originea în motivația promovării interesului politic, care de cele mai dese ori nu coincide cu esența scopului creării sau lichidării autorității publice vizate.
Nu mă voi referi la vre-un caz concret, întrucît astfel de cazuri sunt zeci, fiecare persoană care a fost la conducerea unei autorități publice cunoaște personal cel puțin cîteva cazuri.
Acest interes al politicului pentru a schimba situația existentă dintr-un anumit domeniu, se exprimă atunci și obține contur cînd este vorba de finanțarea unor activități din partea statului sau reglementarea desfășurării anumitor activități de către agenții economici din anumite domenii unde rulajul mijloacelor banești este important pentru sistemul economic al țării.
Este evident, că atît timp cît există avantaje economice există și interesul politic pentru consolidarea capacităților proprii.
Pentru a exclude în proporții mari promovarea unor interese politice prin intermediul unor autorități ale administrației publice propun următoarea abordare conceptuală.
Pot fi aduse exemple relevante din orice domeniu. Unul din cele mai elocvente exemple poate servi cel din domeniul energetic.
Astfel, dacă plecăm de la premisa că avem alocate mijloace bănești din partea finanțatorului indiferent care ar fi, de exemplu în mărime de 40 milionae euro pentru eficiență energetică și asigurarea independenței energetice, cea mai practică și eficientă soluție ar fi atunci:
cînd în rezultatul unui concurs organizat la nivel de Guvern este selectat un agent economic cu experiență în domeniu (cel mai probabil poate fi unul German, Spaniol, Chinez etc.), care să fie responsabil integral de implementarea proiectului;
cînd prevederile contractului încheiat de Ministerul Economiei sau Agenția Eficienței Energetice pune accentul pe capacitățile tehnice nu pe numărul consumatorilor sau mijloacele efectuării controlului de către autoritatea publică privind implementarea proiectului;
cînd potrivit prevederilor contractuale agentul economic care a cîștigat este obligat să prezinte doar darea de seamă (în care să fie precizate numai elementele importante cum ar fi numărul consumatorilor, capacitățile tehnice ale instalațiilor pentru fiecare consumator, costul instalației pentru fiecare consumator, economia obținută în rezultatul fiecărei instalații) față de autoritatea publică competentă (o singură autoritate publică), fără prezentarea copiilor contractelor sau altor documente justificative privind executarea contractelor etc.
Iar ca această propunere să nu pară dubioasă sau lipsită de suficient conținut practic, Vă ofer în aspect general soluția foarte simplă și cu costuri reduse, care cu regret din anumite considerente pe care le cunosc nu au fost acceptate în cadrul implementării actului legislativ privind parteneriatul public-privat. Întrucît, orice documentație prezentată autorității publice cu funcții de control necesită cel puțin: personal care să le înregistreze, examineze și analizeze, sistematizeze, iar ulterior acestea toate trebuie păstrate (arhiveze etc.) cheltuieli care în rezultat final sunt exagerate pentru stat, corelativ cu rezultatele proiectelor implementate.
Astfel, dacă agentul economic filmează instalația și exprimarea acceptului beneficiarului cu rezultatele lucrării efectuate după ce au fost achitate 50% din costul total de către acesta, iar filmarea este plasată pe pagina web al agentului economic la compartimentul cu numărul contractului executat, responsabilul de la autoritatea publică și nu numai, poate verifica oricînd 24 de ore din 24 executarea contractului potrivit prevederilor, ținînd cont de condițiile proiectului.
Cu o astfel de abordare pot fi economisite, în dependență de valoarea proiectelor de la 3% la 10% din suma totală a proiectelor, iar dacă acestea au fost analizate insuficient de complex și sub toate aspectele, procentul poate ajunge în condițiile Republicii Moldova și pînă la 25%, ceea ce poate prejudicia esențial oportunitatea implementării unor proiecte similare.
Mai mult ca atît, contractele în original vor fi prezente la beneficiar cît și la agentul economic respectiv, care fiind obligați să le păstreze vor putea fi verificate la necesitate, responsabilitatea integrală de executarea contractului, de filmarea rezultatelor și de veridicitatea conținutului prezentat pe pagina web aparținundu-i agentului economic sub sancțiunea rezilierii contractului și achitării penalităților corespunzătoare.
Eu, sper că mesajul a fost suficient pentru a înțelege că esența propunerii constă în abordarea implementării unor astfel de proiecte, cînd toată responsabilitatea de implementarea proiectului este delegată agentului economic, dar nu autorității publice, lăsînd conjunctura pieții să influiențeze implementarea acestor proiecte, dar nu factorul politic, indiferent de proveniența mijloacelor bănești, fie de la Uniunea Europeană, fie din bugetul de stat.
Această modalitate de implementare a proiectelor importante, complexe și dificile ar contribui la diminuarea cheltuielilor bugetare din partea statului și majorarea capacității concurențiale a proiectelor implementate și consolidarea eficienței comparativ cu cele de peste hotare al căror nivel la etapa actuală diferă esențial. Ar putea fi excluse integral situațiile cînd lucrările de infrastructură se repetă la nesfîrșit fără o succesiune logică pe același sector de drum fiind stricat pentru instalarea conductelor pentru apă, canalizare, gaz etc. chiar de mai multe ori în același an etc.
În același context, pentru a evideția aspectul direcției implementării proiectului. Este important de conștientizat că prima etapă de aproximativ un an de zile aceste proiecte trebuie să fie orientate către persoanele fizice (proprietari de case, apartamente, vile), iar la o etapă ulterioară să beneficieze de astfel de proiecte și persoanele juridice cum ar fi instituțiile financiare, de asigurări, medicale private, hotele etc. care dispun de mijloace financiare pentru achitarea 50% din costul total al lucrărilor.
Această abordare are drept scop majorarea la maxim a impactului psihologic asupra populației privind oportunitatea implicării în astfel de proiecte, deja foarte necesare, ținînd cont de tendințele majorării prețurilor la resursele energetice.
Astfel, consider oportună următoarea precizare, locuind la o casă pe pămînt în mun. Chișinău, or Codru din finanțele proprii am făcut cu vecinii drumul, am achitat construcția traseului de gaz, majoritatea și-au făcut fîntîni, au instalat liniile de energie electrică etc., investițiile totale în infrastructură depășind pentru fiecare casă 2 mii euro, iar cei care au avut capacități financiare mai serioase și 3-5 mii euro. Procentul celor care locuiesc la case și consideră că de ei depinde dacă se va schimba ceva sau nu este mai mare comparativ cu cei de la apartamente, iar deseori și disponibilitățile financiare sunt mai consistente, ceea ce la această etapă contează.
Astfel, economia aproximativă obținută la o casă de 120 m2, la care cheltuielile pentru un an la gaz și energie electrică sunt de aproximativ - 12000 lei.
Reducerea cheltuielilor lunare ar fi: 1 – 25%, 2 – 25%, 3 – 35%, 4 – 65%, 5 – 90%, 6 – 95%, 7- 95%, 8 – 90%, 9 – 65%, 10 – 35%, 11 – 25%, 12 – 25%. Total 12 luni – 55% în mediu, într-un an de economie a energiei. Această investiție în condițiile actuale se va recupera în dependență de caz, de la 6 la 11 ani, ceea ce este un argument incontestabil pentru abordarea problematicii în acest aspect, dar și mai important, realizarea unor activități practice de diminuare a dependenței energetice nu doar a consumatorului final, dar a statului.
Iar în rezultat final, este necesar de accentuat asupra următorului element foarte important. Toate stațiile de alimentare cu combustibil cum au funcționat așa și funcționează și cel mai probabil, așa și vor funcționa și în continuare mult timp, dar ...
Este cunoscut la nivel elementar că atunci cînd mult se vorbește la general, nimic nu se dorește a schimba în mod real.
În acest caz, totuși, poate se inițiază un proces de analiză a oportunității elaborării unui plan de moderinizare a stațiilor de alimentare cu combustibil, ținînd cont de rețeaua amplasării acestora pe teritoriul Republicii Moldova, la o distanță de cel puțin 50 km una de cealaltă, pentru a instala utilajul necesar alimentării cu energie electrică a autovehiculelor. Întrucît, cel mai real este situația cînd în curînd ne vom întreba de ce sunt în toată lumea automobile cu propulsie electrică iar la noi nu, cînd vom fi surprinși de lipsa infrastructurii respective. Iar dacă cineva rămîine ”minunat” de această propunere din considerentul incompatibilității oportunității stațiilor de alimentare cu combustibil să comercializeze energie electrică, dar nu combustibilul propriu cum este în cazul marilor companii, atunci poate ese necesar de luat în considerare că aceste utilaje ar putea fi instalate și de alte persoane juridice și fizice interesate.
La prima etapă ar putea fi dotate corespunzător un anumit procent (10%-15%) al stațiilor de alimentare cu combustibil din municipiul Chișinău, Bălți, or.Cahul, iar ulterior și în alte localități ale Republicii, în dependență de necesitate.
Totodată, este corespunzător de precizat, că diminuarea acumulărilor la bugetul de stat din diferite taxe aplicate la importul combustibilului, în legătură cu micșorarea volumului acestora datorită implementării proiectelor de eficientizare energetică,- trebuie comparată doar cu diminuarea dependenței energetice a consumatorului.

vineri, 9 martie 2012

Deja avem primele rezultate pozitive și o participare mai activă

Un proiect de concept care a fost elaborat și expediat în adresa mai multor reprezentanți ai administrației publice centrale și instituțiilor mass-media.
Reacția oficială a fost exact acea așteptată, adică zero.
Unica reacție pozitivă a fost din partea instituțiilor mass-media și anume inițierea unor activități care să implice participarea cetățenilor la mediatizarea unor încălcări prin transmiterea în adresa televiziunii a unor poze sau filmări ale comiterii acestor fapte.
A trecut mai mult de un an de zile din momentul inițierii implementării unor aspecte ale acestui concept de către unele instituții mass-media și sunt deja primele exemple pozitive, cum ar fi mai puține încălcări comise de reprezentanții poliției rutiere, a unor persoane cu funcții de răspundere din administrația publică centrală etc.
Cu regret, situația se schimbă extrem de greu și participarea cetățenilor este încă insuficient de eficientă, însă, sunt sigur că acest concept își va găsi mai mulți susținători și în timp vom avea o participare mai activă pentru a reduce comiterea faptelor ilegale.
Doresc succes tuturor susținătorilor acestei idei.




Proiect


Conceptul reformei sistemice
pentru asigurarea valorificării responsabilității civice


Nu pot fi găsite soluții pozitive, reciproc avantajoase bazate pe opinii diferite, fără admiterea unor concesiuni. Răspunsurile la întrebări în astfel de cazuri, fiind subiective, irelevante și tendențioase.
Astfel, avem nevoie de a găsi răspuns la acele întrebări care să unească opiniile contradictorii. Una din aceste întrebări poate fi considerată următoarea:
Poate fi obținută o schimbare sistemică complexă în societate pentru a o face mai bună ?
          Această întrebare a persistat pe parcursul unei îndelungate perioade de timp, la diferite nivele ale societății. Fiecare persoană rațională tinde spre normalitate fiind o necesitate indispensabilă.
          Experiența obținută de fiecare cetățen pe parcursul vieții î-i permite să vină cu propuneri pozitive pentru îmbunătățirea situației înt-un anumit aspect, domeniu, pentru o anumită perioadă de timp cu o influiență mai mare, sau în majoritatea cazurilor mai mică decît cea dorită.
          Oportunitatea de a-și înainta și promova propunerile privind îmbunătățirea situației existente a fost diferită pe parcursul istoriei, dar în dependență de complexitatea acestora și implementarea a fost diferită.
          Și în prezent cetățeanul nu este mulțumit de situația existentă din societate. Suntem în situația cînd toți nu sunt de acord cu ceea ce se întîmplă și de modul cum aceasta urmează să se dezvolte în continuare.
          Nu există nici o soluție perfectă pentru Republica Moldova, însă, este evidentă necesitatea unor reforme sistemice complexe care să ofere o șansă de a schimba situația în mod real și esențial spre bine.
          Pentu a crea această oportunitate este necesar în procesul respectiv, să fie implicată toată societatea, prin intermediul fiecărui cetățean care să fie responsabil de activitățile concetățenilor.
          În societatea actuală nimic nu poate fi mai efectiv decît a face o faptă bună pentru care să fii recompensat corespunzător în aspect economic.
          Orice persoană responsabilă de propria soartă și a generațiilor care uremează să trăiască într-un viitor mai bun, vrea să contribuie în limita posibilităților pentru aceasta.
          Posibilitățile reale ale fiecărui cetățean sunt restrînse în comparație cu tendințele umane și oneste de a contribui la schimbarea situației spre bine.
          Elementul de bază care poate fi asigurat de către stat pentru crearea posibilității reale și evidente a cetățeanului de a aduce acest aport pozitiv continuu, poate fi asigurat cînd deschiderea pentru intervențiile cetățeanului în acest sens, sunt recompensate corespunzător economic, fiind statuate sigur în aspect normativ la toate nivelele.
          Pare a fi cam exagerată, această ambiție de a afirma că este relativ simplu răspunsul la întrebarea inițială care a fost fără un răspuns ferm atît de mult timp. Însă, nimic nu poate fi mai eficient și sigur, decît îmbinarea garanției care este acordată în mod cert și evident de stat cu recompensa economică oferită pentru contribuția cetățeanului prin care intervine întru limitarea faptelor, activităților sau inacțiunilor ilegale.
          În acest context, este necesar de precizat că stimulentul economic poate și trebuie acordat de către stat pentru orice cetățean care intervine pentru a stopa sau limita faptele, activitățile sau inacțiunile ilegale indiferent de cine și în ce condiții le-ar săvîrși.
          Mai mult ca atît, în contextul economiei de piață, cînd totul are un anumit preț, în cadrul sistemului, multe autorități publice, deseori, cheltuie mai mult decît aduc în bugetul de stat fără a satisface în deplină măsură interesele cetățenilor pentru ce au fost instituite.
          Rolul unor autorități ale administrației publice urmează să se exprime prin deschiderea acestora către cetățeni, care să le achite o recompensă bănească pentru exercitatea anumitor activități de care sunt responsabile a le exercita.
          Cu regret, aceasta este unica soluție pentru ridicarea nivelului responsabilității civice a cetățenilor noștri, întrucît, totul ce este gratis, este și inechitabil dacă necesită timp, efort și anumite cheltuieli elementare.
          Astfel, de exemplu, dacă pentru sesizarea din partea cetățeanului privind comiterea unei contravenții, acestuia iar fi achitate 50% din valoarea contravenției care trebuie achitată statului, într-un termen de 1 maxim 5 ani, Republica Moldova ar deveni unul din cele mai exemplare state din lume, sau poate unicul în care se va respecta impecabil legislația.
          La etapa inițială, urmează să existe o astfel de abordare pentru relațiile dintre cetățean și organele de ocrotire a normelor de drept. În cazul adresării oricărui cetățean, prin care a fost înregistrată în variantă foto, video sau înregistrare audio, procesul comiterii contravenției și au fost depuse materialele corespunzătoare la sectorul de poliție respectiv, urmează să-i fie înregistrată adresarea și comunicate toate informațiile privind primirea sumei în valoare de 50% din amenda aplicată pentru contravenția săvîrșită, proba contrarie fiind în responsabilitatea contravenientului.
          Pe parcursul aplicării stimulentului economic pentru cetățenii responsabili, statul ar soluționa o totalitate de probleme fundamentale cu care se confruntă societatea.
          Printre cele mai importante probleme, este absolut necesar precizarea următoarelor:
-        economică, majorarea sumelor mijloacelor bănești vărsate la bugetul de stat, incasate în rezultatul aplicării sancțiunilor respective (pentru infracțiuni, contravenții, alte acțiuni cu caracter economic ilegal comise etc.), dar și mijloacelor bănești incasate de cetățenii care au sesizat comiterea acestor ilegalități;
-        socială, controlul situației cu elemente de ilegalitate care se exprimă prin sesizarea din partea cetățenilor a unui număr maxim, practic posibil, de astfel, de situații;
-        culturală, ridicarea nivelului culturii generale și responsabilității civice față de țară, colectivitate, familie prin promovarea unor valori autentice de neadmitere a elementelor de ilegalitate în viața cotidiană;
-        statistică, corespunderea la maxim a numărului cazurilor cu elemente de ilegalitate cu cele oficial înregistrate;
-        mixtă, social-economică:
crearea locurilor de muncă prin constituirea unor noi oportunități de a-și cîștiga existența;
ordonarea sistemelor instituționale ale organelor ocrotirii normelor de drept, prin diminuarea numărului personalului excedent exercitării corespunzătoare a atribuțiilor funcționale cu diminuarea esențială a cheltuielilor bugetare pentru întreținerea funcționalității acestora;
diminuarea la maxim posibil a nivelului coruptibilității, fiind excluse fenomenele specifice Republicii Moldova de ”cumătrism” ”nănășism” sau alte forme de protecție și corupție bazate pe relații de rudenie și nu doar pe astfel de relații;
consolidarea bazei funcționale pentru instituția medierii;
impulsionarea dezvoltării tehnologiilor informaționale;
constituirea premiselor de bază pentru atragerea investițiilor;
-        mixtă, cultural-socială:
informarea cu privire la drepturile și obligațiile materiale și procesuale ale unei categorii vaste a populației, care anterior reformei nu aveau această necesitate și, uneori, involuntar erau subiecții unor astfel de activități cu elemente de ilegalitate;
creșterea unei generații tinere în spiritul respectării cadrului juridic și a normelor morale, inclusiv ridicarea nivelului responsabilității civice;
susținerea încrederii populației de vîrstă înaintată că ziua de mîine poate fi mai bună pentru generațiile următoare.
În societate ar descrește esențial starea de nervozitate a  cetățenilor, se va îmbunătăți starea generală a sănătății populației, fiind exclus la maxim posibil comportamentul inadecvat (aruncarea gunoiului în locurile nepotrivite; furtul energiei electrice sau gazelor naturale pentru care plătesc, în final, cei care sunt de bună credință; contravențiile din traficul rutier; actele de violență, abuzul de putere din partea funcționarilor etc.).
După o anumită perioadă de timp, această deschidere a statului va contribui la constituirea sistemului de premise pentru formarea unei verticalități a cetățenilor, ceea ce este o extremă necesitate în condițiile situației actuale de demoralizare spirituală în care se află Republica Moldova, în care crește vertiginos diferența dintre cele mai mari și cele mai mici venituri obținute de cetățeni influiențînd întețirea  antagonismului social. În ultimă instanță, aceasta ar contribui la diminuarea flagelelor corupției, evaziunilor fiscale, contrabandei și altor procese extrem de negative din societate.
Modificări sistemice în comportamentul cetățeanului, care devine mai responsabil, a persoanei care avea un comportament mult prea libertin și devine mai atent, a funcționarului ghidat de spiritul birocrației și care devine mai deschis pentru ași face datoria în limitele posibilităților reale, nu a prescripțiilor normative procedurale protectoare, vor face să domine raționalul asupra impulsivității și intereselor personale subiective.
Desigur, pare a fi impunător procentul de 50% din suma valorii sancțiunii aplicate, însă acest procent poate  fi aplicat pentru prima etapă de pînă la 1 an de zile, ulterior fiind diminuat la unul corespunzător sumei sancțiunii, domeniului, complexității, gravității faptei comise etc.
Astfel, pentru evaziunile fiscale acest procent poate depinde de suma evaziunii la fiecare 10 sau 100 mii lei procentul diminuîndu-se cu 10%, sau oricare altă modalitate, dar care să fie suficient de motivantă pentru cetățeni, pentru a sesiza despre încălcarea comisă și prezentarea materialelor ce confirmă cu certitudine aceasta.
Responsabilitatea deplină pentru depunerea unor materiale false atribuindui-se aproape integral, în dependență de caz, cetățeanului care a procedat astfel, aplicîndu-i sancțiunile respective cu despăgubirea corespunzătoare a persoanei pătimite.
În cazul acceptării de către stat a implementării respectivelor reforme, extrem de necesare Republicii Moldova, aceasta va confirma, inclusiv disponibilitatea legislativului și autorităților administrației publice centrale de a promova la maxim posibil principiul transparenței la nivelul procesului normativ și executiv, ținînd cont de faptul că vor exista persoane care vor fi supuse unui control strict, obiectiv și real din partea societății.
Pentru asigurarea implementării corecte a reformei în cauză, trebuie elaborat un plan de acțiuni la nivel guvernamental, care să asigure la etapa inițială interacțiunea tuturor elementelor componente ale sistemului organelor de ocrotire a normelor de drept pentru derularea și monitorizarea corectă și obiectivă a procesului și constituire a tuturor premiselor necesare pentru etapele ulterioare, unde să se încadreze și celelalte organe cum ar fi cele fiscale, vamale, ecologice etc.
Nu contează cetățeanul cărui stat ești, pentru a avea aceleași idealuri general umane privind bunăstarea materială pe care o dorești. Este o mîndrie averea obținută prin multă muncă sau soluțiile neordinare dar extrem de utile pentru societate, cum ar fi cele din știință, tehnologiile informaționale etc. Bunăstarea, se obține foarte greu, statul fiind responsabil de corectitudinea obținerii acesteia. Averile fabuloase obținute de către funcționari cu salarii modeste și alte situații similare, urmează a fi lăsate la discreția cetățeanului cu nivel înalt al responsabilității civice, dar căruia statul trebuie să-i asigure posibilitatea valorificării acesteia recompensîndu-l economic după cum cer condițiile econonomiei de piață.
În rezultatul implementării reformei respective au de cîștigat toți, indiferent de nivelul social, cu o singură exepție – cei care au viciul de a fi în permanență în conflict cu legea și bunul simț.
Reieșind din cele menționate, consider oportună inițierea reformei respective și implementarea acesteia, pentru asigurarea unui viitor mai bun generațiilor viitoare.

Foto

Memorialul din or. Tighina.
Cetatea Tighina. Primul obiectiv turistic de valoare internațională din partea stîngă a Nistrului, care a fost inclus de către Societatea Ecologică BIOTICA, în rutele turistice elaborate pentru zona de sud-est a țării. Aceste rute au început să fie utilizate de turoperatorii și agențiile de turism, în pofida faptului că pe teritoriul cetății staționează și în prezent o parte din forțele armate.

Foto: Purcari 2007

Nu vreau să laud pe nimeni, dar au fost cu toții foarte bravo.
Cred că nu este cazul să intervin cu anumite informații suplimentare, pozele fiind suficiente pentru a transmite energia pozitivă și atmosfera de competiție și prietenie.