miercuri, 19 noiembrie 2014

De la colegul nostru dl Vasile Grişca

Buna ziua la toți!

Nu scăpați de mine așa ușor!!! 

ȘTIȚI CĂ…….
• Dumitru Stăniloae, profesor de teologie, membru al Academiei Române, considerat unul dintre cei mai de seama gânditori creștini din lume; a fost închis de regimul comunist în perioada 1958–1963 (“Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos”, “Teologia dogmatica ortodoxa”); în anul 2003, UNESCO a înscris în calendarul aniversarilor culturale si numele teologului român Dumitru Stăniloaie, marcând 100 de ani de la nașterea celui numit „teologul dragostei creștine” ( născut le data de 16 noiembrie 1903 Vlădeni; d. 05.10.1993
• Andrei Mureşanu, poet, traducător şi eseist român născut la data de 16 noiembrie 1816 în Bistriţa - d. 12 octombrie 1863 în Braşov) a fost şi un revoluţionar român din Transilvania. Născut într-o familie de ţărani. Tatăl, Teodor, ţinea în arendă, la Bistriţa, o moară de argăsit scoarţă, care abia asigura existenţa familiei relativ numeroase: soţia şi trei copii. Primele cunoştinţe le primeşte de la un bătrân grănicer, Dănilă Doboş, din Valea-Rocnei. A scris versurile actualului imn al României, "Deșteapta-te romane!" (d. 1863)
• Arcadie-Vasile Suceveanu este un poet, eseist şi ziarist român din Republica Moldova, s-a născut la data de 16 noiembrie 1952 în satul Suceveni, raionul Hliboca (Adâncata) din regiunea Cernăuţi (astăzi în Ucraina), în familia lui Vasile şi Catrina Sucevean. Arcadie Suceveanu este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi membru-fondator al PEN-Clubului din Moldova.

Ce s-a întâmplat:
• Pe data de 16 noiembrie 2001 - celebrul alpinist Constantin Lacatusu a pornit, alături de americanul Michael Hodges, într-o expediție în Antarctica vizând escaladarea vârfului Mount Vinson (5 140m); expediția, încheiata cu succes la 10.12.2001, făcea parte din proiectul numit „Top 7” ce avea ca scop escaladarea celor mai înalte vârfuri de pe cele șapte continente
• Primul război mondial. Pe data de 16 noiembrie 1916 a început “bătălia pentru București”, cea mai mare operațiune militara contraofensiva a armatei române din anul 1916, condusa de generalul Prezan, prin care se încerca oprirea înaintării forțelor inamice înspre vest si nord-vest si ocuparea Capitalei. Armata româna, copleșită numeric, a fost nevoita să se retragă, iar la 23.11.1916 trupele germane intrau în București
• Exploratorul britanic David Livingstone e primul european care pe data de 16 noiembrie 1855 ajunge la cascada Victoria (Mosi-oa-Tunya) 
• Feodor Mihailovici Dostoievski – născut la data de 30.10.1821 în Moscova. A fost unul din cei mai importanți scriitori ruşi, operele sale având un efect profund și de durată asupra literaturii, filozofiei, psihologiei şi teologiei sec. al XX-lea. Cele mai cunoscute creații ale sale sunt cele patru mari romane, ”Crima şi pedeapsa”, „Idiotul”, „Fraţii Karamazov”, „Demonii”, precum şi nuvela „Însemnări din subterană”. În total, opera sa numără unsprezece romane, trei nuvele, șaptesprezece povestiri precum și numeroase alte lucrări. S-a făcut de asemenea remarcat și pentru activitatea de jurnalist. Pe data de 16 noiembrie 1849 un tribunal rus l-a condamnat pe Fiodor Dostoievski la moarte pentru activităţi anti-guvernamentale; execuţia lui a fost anulată în ultimul moment, pedeapsa fiind comutată în exil în Siberia.

16 noiembrie - Ziua internaţională pentru toleranţă (Toleranţa e o virtute care face ca pacea să fie posibilă şi care contribuie la înlocuirea culturii războiului cu o cultură a păcii. Toleranţa este, mai ales, o atitudine activă generată de recunoașterea drepturilor universale ale persoanei umane şi libertăţilor fundamentale ale altora şi, în nici un caz, nu poate fi invocată pentru a justifica violarea acestor valori fundamentale. Toleranţa e responsabilitatea care susține drepturile omului, pluralismul, democrația şi statul de drept.
Lumea în care trăim se confruntă cu războaie, terorism, crime împotriva umanităţii, epurare etnică, discriminarea minorităţilor şi a imigranților şi cu o multitudine de alte abuzuri împotriva ființelor umane. Globalizarea însăși, în timp ce unește popoarele lumii, poate să ducă la teama şi mai mare şi la interiorizare. O data cu teribilele amenințări la adresa vieții şi dezvoltării planetei creste şi potențialul de tensiune ce duce la intoleranţă.
Toate acestea amenințări ar trebui sa fie contracarate, iar cele mai bune mijloace de care dispunem sunt diversitatea culturală, munca pentru o dezvoltare durabilă, educația pentru toleranţă şi pace.
În 1995, când UNESCO a proclamat data de 16 noiembrie drept Ziua Internaționala a Toleranţei, au fost identificate nu mai puțin de16 tratate, convenții, declarații şi recomandări, toate legate de nevoia de toleranţă. Fiecare dintre acestea este relevantă şi astăzi şi fiecare dintre ele trebuie respectată în totalitate.)

• 17 noiembrie 1996 - are loc primul tur al alegerilor prezidenţiale. Pe primul loc se situează Mircea Snegur cu 38,71%, urmat în ordine descrescătoare de Petru Lucinschi - 27,69%, Vladimir Voronin - 10,26%, Andrei Sangheli - 9,50%, Valeriu Matei - 8,88%, Marina Levitchi - 2,13%, Anatol Plugaru - 1,81%, Iulia Gorea-Costin - 0,63%, Veronica Ambramciuc - 0,43%. Astfel, în turul doi de scrutin rămân Mircea Snegur şi Petru Lucinschi.

17 noiembrie - Ziua internaţională a studenţilor (În urmă cu 73 de ani, Consiliul Internaţional al Studenţilor a ales ca data de 17 noiembrie să fie cunoscută drept Ziua Internaţională a Studenţilor. S-a ales această zi ca urmare a evenimentelor desfăşurate la Praga, când nouă studenţi şi-au pierdut viaţa şi peste 1.200 au fost trimişi în lagăre de concentrare. Din cauza presiunilor exercitate de mişcările naziste, studenţii au protestat în faţa Universităţii din Praga, după ce un coleg de-al lor de la Universitatea de Medicină a fost omorât în timpul unei demonstraţii anti-naziste. Pe 17 noiembrie, este sărbătorit curajul studenţilor care au luptat pentru dreptul la libertate şi independenţă.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu