joi, 3 iunie 2021

O întâlnire necesară, dorită și așteptată

 02.06.2021

O întrunire a reprezentanților ONG-lor de mediu la invitația colegilor.

A fost discutat subiectul participării la Festivalul ZIUA MEDIULUI din acest an în următorul context:

”INVITAȚIE PARTICIPARE LA FESTIVALUL ZIUA MEDIULUI


În perioada 5-25 iunie, va fi organizat Festivalul Ziua Mediului, ediția a VI-a. Pentru că pandemia încă nu ne lasă, ne-a luat mai mult timp să ne gândim ce format să alegem, să readaptăm conceptul, ca să avem doar de câștigat din această situație. De aceea, venim cu o oarecare întârziere și grabă. 

Ceea ce ne propunem în acest an, e ca societatea să-și facă o imagine de ansamblu despre ce înseamnă comunitatea de mediu din RM, cât de diversă este, să vadă și să experimenteze anumite activități, să devină mai sensibilă la subiectele de mediu.

Pentru comunitatea de mediu, vrem să fie o ocazie perfectă să ne promovăm fiecare activitățile, să devenim mai vizibili, dar și o ocazie să ne cunoaștem, să avem colaborări și o comunicare mai bună. 

Festivalul Ziua Mediului va fi organizat în versiune hybrid - online și Open Air.  Deocamdată, stuctura arată în felul următor:

ONLINE:

Pe parcursul săptămânii, pe pagina Ziua Mediului Moldova vor fi plasate informații, reportaje, live-uri etc, (puteți vedea versiunea online de anul trecut, ca să vedeți aproximativ despre ce este vorba). Dacă aveți content interesant, care se potrivește formatului, o să fim bucuroși/bucuroase să plasăm.

OFFLINE: 

Pentru fiecare weekend, avem planificate următoarele activități:

1. O expediție într-un spațiu pitoresc, cu corturile peste noapte, pentru un grup de maxim 50 persoane. Acolo va avea loc o instruire cu privire la turismul ecologic (reguli de amenajare a unui popas, utilizarea resurselor naturale etc). Organizator: AJMTEM. Orice parteneriat, activitate propusă de voi în cadrul expediției este binevenită. 

2. O expediție pe Nistru, pe caiacuri, cu acțiuni de salubrizare, pentru maxim 50 persoane. Organizator: AJMTEM. Orice parteneriat este binevenit. 

3. O excursie într-un parc fotovoltaic și turbine eoliene pentru maxim 50 persoane. Organizator: (deocamdată AJMTEM, dar dacă cineva vrea să preia organizarea, cu mare drag ). Orice parteneriat, activitate în cadrul vizitei, sunt binevenite. 

4. Iarmaroc Eco, cu expoziții, activități.  Aici e un spațiu mai larg pentru activități offline și terenul nostru comun de întâlnire cu publicul larg.  Organizator: (deocamdată nu este identificat).  

5. O petrecere pentru membrii comunității de mediu (maxim 50 persoane), cu un concert LIVE, transmis LIVE pe Facebook, într-un peisaj pitoresc. Va fi un spațiu de comunicare, prezentare și odihnă. Organizator: AJMTEM. 

În cazul în care până la 1 iulie restricțiile pandemice se vor degaja și vom putea organiza evenimente cu o prezență mai mare de 50 persoane, punctul 5. se va transforma într-un eveniment cu participarea publicului larg, așa cum suntem obișnuiți să organizăm. 

Activități  offline în timpul săptămânii deocamdată nu sunt planificate, dar haideți să vedem ce propuneri sunt. 

Conform conceptului Zilei Mediului, activitățile poartă un caracter pozitiv (pentru că este sărbătoare),  nu sunt admise protestele, petițiile, dar și concursurile (fără învingători și perdanți). De asemenea, nu sunt admise prezentările care se limitează la un banner și/sau o masă cu pliante și broșuri. Încercăm să organizăm activități care să fie într-adevăr interesante pentru public. Publicul Festivalului, este în mare parte relativ tânăr, intelectual, cu atitudine civică, adept al unui mod de viață civilizat. 
 
Din activitățile anilor precedenți putem menționa quiz-urile, jocuri ecologice de masă, olărit, verificarea calității apei și aerului în timp real, calcularea amprentei de carbon individuală (raportată la un număr de copaci care ar trebui să fie plantați), turism ecologic etc. De asemenea, la Ziua Mediului sunt populare expozițiile  - panouri solare, cazane pe biomasă, expoziție cu plante a Grădinii Botanice, expoziție cu insecte a Institutului de Zoologie, obiecte de artizanat ale meșterilor populari etc. Anul acesta, vrem să atragem mai mult atenția și asupra tehnologiilor eco, inclusiv, vom organiza o vizită pentru un grup de maxim 50 persoane într-un parc cu panouri fotovoltaice și  turbine eoliene. 

Menționăm că o parte din cheltuielile organizării Festivalului sunt acoperite în cadrul unui proiect finanțat de GEF SGP Moldova, în special pentru crearea cadrului festivalului - comunicare, vizibilitate, program artistic, cheltuieli pentru organizarea iarmarocului, petrecerii, recuzită etc. 

Din partea voastră, în această ediție nu solicităm nicio contribuție financiară, decât să vă asumați cheltuielile pentru propriile activități, prezentări etc. În cazul în care o să aveți nevoie de un suport financiar însă, discutăm. 

În speranța că acceptați invitația să participați la Ziua Mediului, vă rugăm să ne contactați cât de curând posibil, până vineri, ora 14:00. 

Cu respect, 
Echipa de organizare a Festivalului Ziua Mediului.”

Asociația Jurnaliștilor de mediu și Turism Ecologic - AJMTEM www.ecopresa.md




Discuțiile de care aveam nevoie.

Mai bine de un an de zile nu am avut astfel de ședințe extrem de necesare pentru a înțelege cum am putea fi mai eficienți în ceea ce facem. Sunt multe activități pe care le facem fără a cunoaște ce fac colegii noștri. 

Sperăm să ne întrunim mai des dacă ne dorim eficiență.

Mulțumim echipei Asociației Jurnaliștilor de mediu și Turism Ecologic - AJMTEM.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu