luni, 1 decembrie 2014

De la prietenul nostru dl Vasile Grişca_VII

Buna ziua la toți!

ŞTIŢI CĂ
În satul Țuțora de lângă Iaşi la 01.09.1552 domnul Moldovei Ştefan Rareş (Ștefan cel Tânăr sau Ștefăniță A fost al doilea fiu al lui Petru Rareş din căsătoria cu Despina Elena Ecaterina Brancovici) a fost ucis în urma unui complot al marilor boieri. La 26.11.1587 Petru al VI-lea Şchiopu (a fost un  domn al Moldovei. S-a născut în 1537, ca fiu al lui Mircea și nepot al lui Mihnea cel Rău al Munteniei. Decedat la 01.07.1594) îl învinge aici pe pretendentul Ivan, care intrase în Moldova, cu ajutorul cazacilor.
La 10.10.1595 Ieremia Movilă (domn al Moldovei de două ori, între august 1595 și mai 1600, respectiv între septembrie 1600 și  30.06.1606. Mama sa, Maria, a fost fiica lui Petru Rareş) respinge la Ţuţora un atac al hoardelor tătare, hanul cărora era Ghazi Ghrai II care vroia să cucerească Moldova. Tot la Ţuţora a avut loc între 17.09.-07.10. 1620, o luptă între armata turcă şi oastea moldo-polonă care era condusă de domnul Moldovei Gaspar Graziani (între 04.02.1619-20.09.1620) şi hatmanul polonez Zolkiewski, turcii reuşind să obţină victorie. În anul 1620 hatmanul polonez Zolkiewski a fost ucis în luptele cu tătarii pe moşia satului Sudarea, volostea Arioneşti, jud Soroca (raionul Donduşeni).

Stimaţi colegi!

Seminarul de astăzi, 28 .11.2014 se amână pentru data de 01 şi 02.12.2014.
Programul seminarului:
01.12.2012 – Arhitectura lăcaşurilor sfinte  din Moldova
02.12.2014 – Arhitectura centrului istoric al Chişinăului

Seminarul se va începe la 15.00

Cu respect
Vasile

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu