vineri, 23 septembrie 2022

Activități de salubrizare 22.09.2022

Prima activitate de salubrizare în prima parte a zilei este organizată în Rezervația Cultural- Naturală ”Orheiul Vechi” Pentru noi și evident pentru țară este o parte dintr-o arie naturală protejată extrem de importantă și cel mai probabil cel mai intens vizitată. Toate activitățile Societății Ecologice ”BIOTICA” sunt efectuate cu susținere din partea Suediei. Activitățile de salubrizare sunt parte a abordării implementării proiectului “Gardienii naturii Moldovei- Consolidarea drepturilor comunitătților de pe ambele maluri ale Nistrului” realizat în parteneriat cu Arnika, în cadrul programului Transition, susținut de Ministerul afacerilor externe a Republicii Cehe. Pregătirea activităților și rolul de bază în organizarea evenimentului de salubrizare este al administrației Rezervației Cultural Naturale ”Orheiul Vechi” Susținem plenar în localitățile din cadrul ariilor naturale protejate desfășurarea activităților de salubrizare atât de necesare în cadrul Campaniei Ziua Mondială a Curățeniei De dimineață la intrare:
Deja la plecare avem altă situație
Deci am ajuns la destinație și vedem ce se întâmplă, concomitent ne pregătim de activitatea de salubrizare.
Veceele și urnele instalate cu susținerea financiară din partea Suediei, dar la acest component vom reveni ulterior.
Activitățile de salubrizare
Util și bine de cunoscut.
În continuare super colegii de la Rezervația Cultural Naturală ”Orheiul Vechi” au continuat activitățile cu elevii din localitățile din preajmă.
Mai departe după ce am finalizat această activitate cu niște oameni și colegi minunați din cadrul administrației Rezervației Cultural Naturale ”Orheiul Vechi” am plecat spre Capitala Tineretului 2022 pentru alte activități frumoase Activitatea de salubrizare din or. Ștefan Vodă
La gunoiștea din s. Cioburciu. r. Ștefan Vodă
O zi în care am demonstrat în primul rând pentru noi că fiecare zi contează și putem schimba pozitiv situația fiecare în parte și în special cu prietenii și prietenii. Putem mobiliza sute de persoane și face mediul mai curat. Aceasta nu înseamnă că am schimbat și tot. Dimpotrivă că avem enorm de mult de lucru, dar trebuie de muncit în fiecare zi și aceasta urmează să fie făcut cu dragoste, lumină, recunoștință și responsabilitate și sincer. Mulțumim participanților și evident donatorilor care vor ca noi singurei să începem să ne schimbăm în aspect pozitiv.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu