De la prietenul nostru dl Vasile Grişca_VI

Buna ziua la toţi!

STIŢI CĂ…

• OLTA era soţia lui Bogdan II şi mama lui Ştefan cel Mare. A avut trei fii şi două fete: Ioachim, Ion, Cârstea, Maria şi Sora. A murit la 04.11.1465 şi a fost înmormântată la mănăstirea Probota.

• MAJĂ era un car cu care se transporta peştele. În Moldova exista în sec. VII-VIII un drum numit al măjilor (peştelui), pe care urcau de la Dunăre spre Iaşi măjile (carele) ce aduceau peşte. Capacitatea măjilor varia între 50 şi 100 kg.

Cu respect

Vasile

TSH ASEM

Legenda orașului

Telenești

„Nimic nu poate fi pentru om mai frumos ca trecutul, căci trecutul este tinereţea şi tinereţea este fericire!”

Alecu Russo

Demult, tare demult, când cerul era senin şi albastru ca safirul, iar soarele strălucea ca ochii unui îndrăgostit, când câmpii frumoase, împrejurate de dealuri verzi, se întindeau mai mult decât puteai prinde cu ochiul, iar păduri tinere umbreau dealurile, care străjuiau turmele, ce pășteau în liniște iarba verde şi grasă, armonioase al păsărilor, când albinele, în zborul lor harnic, se alintau în florile mirositoare ca din grădina raiului, când apele râului erau mai limpezi ca lacrima izvorâtă din adâncul ochiului, demult, tare demult o mână de oameni, care şi-au ales acest loc de trai încă pe vremurile, când omul trăia fără stăpân şi umbla mândru, fără să-şi plece capul la alt om; când umbra văilor, pământul şi aerul cerului erau deschise tuturora, iar viaţa se trecea lină ca un vis.

Casele le construiau sub muchia pădurii, care-i încălzea , hrănea si odihnea în zilele dogoritoare de vară. Trăiau în pace şi liniște, se înrudeau între ei, an de an lărgindu-şi hotarele sătișorului. Erau niște oameni pricepuţi la toate celea, făceau cea mai dulce miere din toată regiunea, cea mai aromată ceară. Animalele lor erau liniștite şi bine îngrijite, răsplătindu-i cu lapte, lână, carne din plin. Ba mai erau şi foarte iscusiţi în împletitul în lozie, în cioplitul în lemn, în ţesutul covoarelor şi alte măiestrii, care-i atrăgeau pe vecinii din împrejurimi.

Trăia în acele vremuri printre acești oameni un flăcău, care pentru măiestria sa de a prepara brânza a fost poreclit Teleme. Într-o zi un boier împreună cu fiica-sa şi oamenii săi, care treceau prin aceste locuri, fu servit de însuși Teleme cu caș sărat şi alte bunătăţi. La vederea acestei fermecătoare fete tânărul își pierdu somnul. Dar şi tânăra domnișoară se îndrăgosti de flăcăul chipeș. Câte zile a vânat prin acele locuri boierul, îndrăgostiţii se întâlneau pe ascuns. În ziua când trebuiau să plece flăcăul şi-a luat inima în dinţi şi a cerut-o de nevastă la tată. Boierului îi plăcu Teleme, dar nu putea să-şi dea fiica din viţă aleasă unui simplu cioban, chiar de acesta era deștept, înstărit şi iscusit, spunându-i acestea în faţă la plecare. Tânjea mult flăcăul, nu-i mai preia nici lumina soarelui, nici ciripitul păsărilor, nici murmurul râului. Dar după multe zile de chinuri luă o hotărâre: își adună cele mai frumoase oi şi vite, pescui în râul din preajmă pești frumoși şi grași, umplu câteva oale de lut cu miere, câteva poloboace cu vin negru şi alb, luă o putinică cu brânză sărată, pe care numai el o prepara atât de gustos, luă ceara aromată, în coșuri împletite de el, mere, prăsade, nuci şi multe alte bunătăţi care erau din belșug pe acest picior de plai şi porni spre domnul ţării, care pe acele vremuri era Stefan cel Mare. Le închină la curte. Mult se miră şi lăudă Stefan cele aduse şi închinate şi dori să-l vadă pe acest vrednic bărbat.

- Cum îl cheamă pe acest om?, - întrebă domnitorul.

- Telene, - răspunse un slujitor, care auzea cam slab, schimonosindu-i numele.

- Aduceţi-l la mine, - porunci Stefan.

Flăcăul întră şi căzu la picioarele domnitorului. Stătu așa până când domnul îl luă părintește de umeri şi-l ridică.

- Care-i durerea ta, tinere?, - întrebă domnul cu blândețe.

Flăcăul simţind atâta căldură în vorba si purtarea împăratului îi destăinui tot focul inimii.

După ce sfârși, Stefan tăcu multă vreme, apoi invită cărturarul de la curte care-i întocmi o gramolă unde scria, că de azi înainte locul de unde venea Telene (așa fu el prezentat domnitorului) se va numi Telenești şi însuși domnitorul va vorbi cu boierul şi va fi naş la nunta lor iar aceste pământuri care-i vor purta numele din veac în veac vor fi cadoul lor de nuntă.

Trecut-au secole. Această legendă fu întinată în cenușa anilor, dar în frumuseţea fetelor, hărnicia şi dibăcia bărbaţilor băștinași se întrezăresc acei doi tineri din trecut care au avut îndrăzneala să-şi apere iubirea şi să-şi zidească fericirea.

Telemea - brânză preparată din caș sărat.

Aleksandru Furdui, învingător la concursul „Cea mai frumoasă legendă a orașului Telenești”

(Legenda a fost trimisă de către autorul legendei Departamentului Ghizilor de Turism ANAT (14.11.2014) modificări în text nu s-au făcut)