Societatea
Ecologică "BIOTICA" în parteneriat cu EcoContact, cu suportul
financiar al Programului de Cooperare Austriacă lansează proiectul
„Măsuri de adaptare și reziliență la schimbările climatice și
dezvoltarea instituțională în Zona Ramsar „Nistrul de Jos” (2017-2021)”.
Proiectul are drept scop să asigure funcţionalitatea pe termen lung a
Zonei Ramsar „Nistrul de Jos” prin îmbunătăţirea condiţiilor de
protecţie, măsurilor de adaptare şi rezilienţă la schimbările climatice a
populaţiei din zonă. Deasemenea, proiectul vine în susiţinerea creării
Parcului Naţional „Nistrul de Jos” şi valorificarea potenţialului
turistic al acestuia.
Programul
de Cooperare Austriacă pentru Dezvoltare sprijină țările din Africa,
Asia, Europa de Sud Est și Est, precum și Caraibe în dezvoltarea lor
durabilă. Agenția de Dezvoltare Austriacă (ADA), este unitatea
operațională a programului.Inclusiv şi în acest proiect verificăm rezultatele proiectelor precedente.
În drum spre plantări. Natura:
Primul teren:
Stejăreii!!
Se lucrează.
În drum spre celelalte terenuri:
Al doilea teren, care a constituit co-finanţare pentru proiectul GEF.
Al treilea şi al patrulea teren:
Şi iarăşi natura!!!
Ei!
Acum ce ziceţi, avem locuri frumoase care se merită a fi vizitate în zilele de odihnă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu