joi, 25 iulie 2013

Deplasare pentru coordonarea activităților cu APL

24.07.2013
Deplasare pentru coordonarea cu primarii localităților din Zona umedă Ramsar Nistrul de Jos, a teritoriilor care urmează să fie împădurite sau efectuate lucrări de reconstrucție.

Credeți că am selectat terenurile care trebuiesc împădurite și reconstruite, am desfășurat licitația și am desemnat cîștigătorul care va efectua lucrările așa cum vrem?
Nu este chiar așa!

În cadrul proiectului ”Îmbunătățirea managementului resurselor acvatice și protecția ecosistemelor asociate cu apa în Zona Ramsar ”Nistrul de Jos”, finanțat de Agenția Austriacă de Dezvoltare și implementat de Societatea Ecologică ”BIOTICA”, lucrurile privind implementarea activităților satu cam așa:
1. Selectarea celor mai corespunzătoare locuri pentru reconstrucție și împădurire de pe malurile drept și stîng ale Nistrului, de către cei mai buni specialiști din Republică (ICAS - Institutul de Cercetări și Amenajări în Silvicultură);
2. Determinarea lucrărilor concrete pentru fiecare parcelă în parte;
3. Coordonarea cu primăriile beneficiare de implementarea proiectului, din toate locurile selectate a celor care după efectuarea lucrărilor respective vor putea fi păstrate fiind protejate de la distrugere de către cetățeni sau în cazul pășunatului de către animale.
4. Individualizarea acelor terenuri care după efectuarea lucrărilor vor asigura valorificarea cea mai corespunzătoare a investițiilor finanțatorului și sustenabilitatea în timp, indiferent de doleanțele noastre, a finanțatorului, a APL etc., dar în primul rînd ținînd cont de posibilitățile noastre și situația reală în teritoriu.
 
Coordonarea tuturor aspectelor cu viceprimarul satului Talmaza și inginerul cadastral.





 Coordonarea tuturor aspectelor cu inginerul cadastral al satului Cioburciu.

  
Coordonarea tuturor aspectelor cu primarul și inginerul cadastral al satului Răscăieți.



Coordonarea majorității aspectelor cu primarul și inginerul cadastral al satului Olănești.


  
Coordonarea majorității aspectelor cu inginerul cadastral al satului Crocmaz.

  
  Coordonarea unor aspecte importante cu inginerul cadastral al satului Purcari.


 O zi grea cu prea multe discuții, comentarii, semnări a documentelor necesare pentru diferite activități, care în final poate fi considerată, în principiu reușită.


joi, 11 iulie 2013

Procesul de informare a autorităților

11.07.2013
Procesul de informare a persoanelor cu funcții de răspundere privind oportunitatea inițierii negocierilor pentru accesarea finanțării suplimentare.
Coordonarea activităților ce țin de împădurire a terenurilor cu fîșii forestiere riverane rîului Nistru în cadrul proiectului ”Îmbunătățirea managementului resurselor acvatice și protecția ecosistemelor priacvatice în Zona Ramsar ”Nistrul de Jos”, finanțat de Agenția Austriacă de Dezvoltare.
Prima vizită la pretinsul Minister al Agriculturii și Resurselor Naturale din partea stîngă a Nistrului.
Dl. Ministru a fost foarte cooperant.
Am discutat probleme reale care pot fi soluționate prin intermediul accesării unor finanțări și am obținut susținerea deplină.









S-a decis schimbul corespunzător de informații prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și prin OSCE.
În drum spre Ștefan Vodă ne-am oprit la Mănăstirea Marta și Maria.
Se lucrează bine acolo. Parcul din fața clădirii noi a mănăstirii este minunat.








 
 
 Ne-am oprit și la Talmaza puțin, pentru a admira priveliștea și a arăta prietenului nostru care reprezintă o instituție finanțatoare internațională serioasă în domeniul ecologiei, cît de frumoasă este natura în teritoriul Zonei Ramsar Nistrul de Jos.





 Priviți cît sunt de frumoase meleagurile noastre!
 




Am ajuns la Consiliul raional Ștefan Vodă.
Discuția a fost succintă și constructivă. 
Avem susținerea deplină pentru inițierea negocierilor de atragere a finanțării unor lucrări absolut necesare pentru zona respectivă.

 






Nu am putut să nu ne oprim în drum spre Chișinău la biserica ”Adormirea Maicii Domnului” de la Căușeni.

Încă o zi reușită, pentru Societatea Ecologică BIOTICA, Asociația Patronală a Industriei Turismului și sperăm  în perspectivă, pentru colectivitățile locale de pe ambele maluri ale rîului Nistru.